ELLE a încercat – Conturare și tonifiere
In fiecare an, în martie, centrele de specialitate introduc în meniul lor tratamente corporale care ne ajută să ne menținem sau să corectăm anumite aspecte ale siluetei, însă ce e special în 2018 este avalanșa de noi terapii perfomante, care se bazează pe tehnologii noi. Curioasăși interesată de perspectiva unui tratament dublu, care să grăbească considerabil efectele, am acceptat invitația centrului Avra Aesthetic Institute de a încerca o intervenție dublă, pentru conturarea și fermitatea coapselor: BTL X-Wave, urmată de BTL Vanquish Flex.
Primul tratament vizează ameliorarea celulitei și a vergeturilor, iar al doilea, Vanquish Flex, atacă celulele grase și conturează vizibil coapsele și „aripioarele“, zone unde s-a dovedit că funcționează excelent. Aceeași strategie, în doi pași, poate f aplicată și are rezultate vizibile și pentru abdomen. Să le iau pe rând. BTL X-Wave aplică forța undelor acustice pentru tratamentul celulitei, vergeturilor și cicatricilor, diminuând celulele adipoase și fragmentând benzile fbroase, care formează efectul de „gropițe“ de la nivelul pielii. Este o procedură dovedită clinic ca un tratament non-invaziv, rapid, fără durere (se simt doar mici împunsături), cu efect de reîntinerire a pielii și a țesuturilor moi, contribuind la îmbunătățirea aspectului celulitei, la reducerea pielii laxe și a vergeturilor. Aparatul generează vibrații și pulsații la nivelul pielii și al mușchilor și stimulează astfel sistemul vascular limfatic, reducând edemul și lipidele de la nivelul celulelor adipoase subcutanate, în același timp inițiind proliferarea celulelor fbroblaste care creează o structură nouă de colagen, mai robustă. O sesiune de BTL X-Wave durează doar 10 minute, pe fecare zonă, iar urmată de cea de a doua terapie – Vanquish Flex – contribuie mult la conturarea siluetei. Săfu sinceră, BTL Vanquish Flex mi se pare soluția cea mai bună, la ora actuală, pentru ajustarea corporală, în special în cazurile în care orice dietă sau formă de mișcare nu dau rezultate. Bazată pe radiofrecvență, metoda BTL Vanquish Flex folosește tehnologia patentatăselectiveRF, tratamentul atacând celulele grase prin încălzirea selectivă a țesutului adipos, urmată de eliminarea naturală a acestora prin sistemul limfatic al organismului. Vanquish Flex este o tehnologie revoluționară, care utilizează panouri fexibile de tratament care nu vin în contact direct cu pielea, designul special făcând posibil ca ele să fe plasate în jurul coapsei pacientului, tratând cu ușurință atât interiorul, cât și exteriorul coapselor. Rezultatele se văd progresiv, în două-trei săptămâni, când organismul elimină celulele adipoase. Mai mult de atât, pentru atingerea mai rapidă a obiectivelor și menținerea rezultatelor pe termen lung, protocoalele de remodelare de la centrul AVRA includ o consultație nutrițională gratuită, plan de nutriție personalizat și monitorizarea dietei de către un nutriționist licențiat. Vrei să slăbești, să te tonifezi sau să te asiguri, pur și simplu, că ești în cea mai bună formăfzică posibilă? Se poate, există soluții!